Muste dot com

Vin si ma asez ca omul pe o bucata de trunchi….am zis vin pentru ca intr-adevar ma aflam la rascruce de vanturi, veneam de la munte cu vantul de vest rasunand in urechea dreapta si cu viforul in cea stanga. Greu cu boii la deal, greu cu ei la vale, daramite cu ei la munte. Bine acum nu vorbesc de boi- ca animale- ci ca fiinte bipede care se amesteca in cotidian din ce in ce mai mult. Ii vezi peste tot: la alimentara, cand zaresti pretul asezat ostentativ si in realitate platesti de doua ori mai mult din cauza unui bou de patron care nu se deranjeaza a mai jegmani nitelusi bietii oameni si-asa oropsiti de ororile guvernarii existente; la benzinarie, unde benzina si motorina au preturi astronomice- de parca ne-am fi nascut toti cu livezi cu mere de aur, sa fim seriosi poate doar Fat Frumos se poate lauda cu asemenea minunatie si noi nu mai credem de mult in basme…; si exemplele pot continua de la piata pana la maturatorii de pe strada, care nici ei nu se mai sinchisesc sa curete r…. lasat de boii comunitari.

Si uite asa m-am hotarat sa infiintez o firma numita” muste dot com”: numele este cat se poate de expresiv, denota chiar faptul ca in urma r…. se ingramadesc toti ca mustele.

TACITURN

Ma ingrijoreaza mult lipsa mea de bun simt, si mai ales de atentia mea care de mult nu mai e indreptata spre ceea ce trebuie, spre exemplu acum: scriu ca sa nu citesc( am inceput sa citesc „Diplomatia” de Henry Kissinger)- am inceput sa citesc cartea asta nu pentru ca voiam sau pentru ca imi trebuia pentru facultate, ci din snobism, poate invidie pe unii care stiau mai multe despre asta decat mine. Cam asta fac eu de obicei: ma arunc inainte fara sa stiu si fara sa imi acord un avans, in care sa ma gandesc la urmatoarele obstacole. Sunt o persoana ca toti ceilalti, insa mult mediocra. Habar nu am ce fac, de ce fac, si ce scop am, stiu doar ca ma asteapta ceva bun daca sunt si eu in rand cu toti ceilalti. Oare asta inseamna sa iti traiesti viata? Sa faci ceea ce trebuie, pentru ca toata lumea face exact asa?! Nu stiu ce sa spun, cred ca totusi m-a luat putin valul si am inceput sa filozofez pe o tema mult departe de puterea mea de intelegere. Nu stiu ce pot sa mai scriu, stiu doar ca vreau sa scriu, ideea e ca nu cred ca am tot ceea ce trebuie pentru a scrie. Un om care scrie- in viziunea mea- este un om ale carui cunostiinte depasesc limita normalitatii, este un om cu perspective, cu imaginatie, cu un har mult mai mare decat acela de a gati, sau de a juca mingea pe maidan, sau poate de a fi expert in marochinarie. Omul care scrie( altii il numesc „scriitor”) este un om care in orice vede material pentru scris, nu se sfieste sa scrie despre ganduri absconse sau despre o bila care se rostogoleste, totul consta in atentia pe care o acorda fiecarui detaliu scris. Eu vad acest om ca pe un Creator, care porneste de la nimic si desfasoara in fata ochiilor nostrii o capodopera, care urmeaza pasii stabiliti numai de el, pentru a infatisa ceva negandit de alte minti, ceva unic. Eu, spre exemplu, am pornit cu un titlu care imi rasuna prin minte: „taciturn”- la momentul respectiv nu stiam la ce ma duce cu gandul acest cuvant, asa ca l-am scris, apoi am inceput cu o fraza lipsita de sens( cum fac de obicei), descoperind pe parcurs ca inceputul meu nici nu se aseamana cu restul, realizez pe masura ce scriu ca totul mi se pare deja banal, si ca voi incheia in curand nestiind ce vreau sa spun. Si iar o fraza lunga- cum obisnuia diriginta mea de la liceu sa imi spuna, imediat dupa ce terminam sa scriu ceva- o fraza care se scurteaza, pe masura ce inchei. Cam asa o fi si cu regurile, si cu alegerile pe care le facem, poate cine stie cam asa e si cu viata: inceputul e banal, se lungeste in lung si in lat cat poate, iar sfarsitul le scurteaza pe toate. Toti avem suisuri si coborasuri, nimic nu e vesnic, totul e taciturn cand nu putem sa il atingem, dar o data atins se micsoreaza incet- incet si tot mai mult, pana la sfarsit.
THE END.

scrum si fum...

Azi noapte m-am trezit din somn, gandindu-ma la tine, la noi, la tot ce s-a petrecut si la tot ce se putea petrece…
O lacrima in coltul ochiului staruia sa ramana, e aceeasi lacrima care te-a implorat sa nu ma ranesti, aceeasi care te-a impresionat pentru ca era sincera, atunci cand uitandu-te in ochii mei ai spus: „Trebuie sa plec, nu mai pot sa raman”.M-am gandit la ce mi-ai spus; intr-adevar nu stiu sa pierd, dar stii de ce? Pentru ca stiu sa iubesc mult prea mult ( nu are nici un sens, huh?! ) Hai, sa iti povestesc ceva, amice,toata viata mea am fost si am incercat sa raman sincera fata de mine, am stiut ce vreau, ce nu vreau, ce pot, ce nu pot, nu am crezut niciodata ca „imposibil” e un cuvant ce ma va limita in vreun fel; nu mi-a fost mila de mine in nici un fel, poate am fost altruista si tot eu am avut cel mai mult de pierdut, insa, sincer, I dont give a fuck! ; imi place persoana care sunt acum, pentru ca pot sa privesc un om in ochi si fara menajamente sa ii spun: „esti doar un rahat, mancator de cacat si nimic mai mult”( daca e cazul, bineinteles) asta fara sa ma gandesc la care ii poate fi reactia: poate ma va lasa lata pe undeva, sau poate ma va injura sau poate cine stie…..ce stiu eu?!
Acum ma limitez sa scriu pentru ca suvoi de idei imi vin in cap si nu pot prinde niciuna, una pe care sa o pun pe hartie si sa curga usor fara prea multe ocolisuri.
Da! Iti spuneam ca imi place altruismul meu! Asta m-a adus in starea in care sunt acum; sa fim seriosi, scriu pe o bucata de hartie pisata de vreun caine, cu un creion care sta sa se toceasca de tot.
Simt nevoia de un om ca mine, unul care sa nu se joace „de-a ratele si vanatorii” in care eu nu sunt decat o rata amarata pregatita pentru sacrificare, o rata care dupa ce vanata, lasata in balta propriei fiinte sa se inece cu sangele ei… i’m not some dumb girl, man! M-am saturat de tot rahatul asta, vreau adevarul, atata cer! Crezi ca daca admiti ceva, sau daca esti vulnerabil, ma va face pe mine sa cred ca esti slab de inger, nu! Dimpotriva, voi spune :”uite, un om care stie sa ia taurul de coarne si sa treaca peste orgoliu si e mandru ca imi spune adevarul”. Asta apreciez, asta e cireasa de pe tort pentru mine, mitocania pastreaz-o pentru altele, baiete! Eu nu inghit asa ceva, not any more……