Si cand te gandesti ca totul e dual, la ce rost ai mai crede ca esti singur. Nimic din existenta ta nu indeamna la singularitate: doi ochi, doua urechi, doua picioare,doua maini, doua nari, dar doar un suflet, doar o inima… Si chiar si aici te imparti in doua: ce simti tu si ce simti pentru el/ea… E trist cand cineva te-aduce in conditia de a alege si tu nu vrei: alegi intre tine si el/ea sau intre tine si ce simti tu ca e bine pentru el sau ea? Si daca tu vrei sa astepti….astepti ce?crezi ca vei simti din nou?nu vrei sa dezamagesti, stiu, dar oricum o vei face…deja ai facut-o, acum cand simti ca totul se prabuseste in jurul tau si nimeni nu iti e alaturi, de fapt cand cine vrei sa iti fie alaturi nu iti e, pentru ca e mult prea preocupat/a sa iti sape santuri adanci si sa deschida rani adani de mult cicatrizate….
Tu vrei sa dai o sansa, dar nu poti sa nu te gandesti la tine, cum te vei simti tu? Tradat/a? Cumva ca un milog la poarta, ce astepta o firimitura sa ii strecori prin gratiile dupa care te-ai ferecat? Ceva absons? Ceva insipid? Iti spun eu: nimic din toate astea si totusi o farama din totul….
Ma gandesc acum, la ce mi-am promis, 0 implicare, 0 angajament, 0 sentimente, 0 pe toate planurile, si acum 0 s-a transformat in ceva ce nu credeam ca va fi…
Ma duc gandurile la perioadele din tinerete, atunci cand nu ma visam macar sa aflu ce inseamna atingerea aceea intre doi oameni, acea incatusare fierbinte care contopesc sufletele lor intr-o finalitate clocotitoare….dar pentru asta e nevoie de doi, care sa actioneze ca unul….of, degeaba scriu, degeaba vorbesc, degeaba ma rog, doi nu am fost niciodata, sau cine stie poate am fost prea putin…este clar acum, eu pentru tine nu exist, d-abia ma observi in gandul tau catre altcineva….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu